Jean Julien Roger, partenerul lui Horia Tecău din 2014, dar și pentru 2015, a fost luat la bani mărunți de reprezentanții site-ului circuitului profesionist. Olandezul născut în Curaçao, insulă din Marea Caraibilor, care, de la începutul lunii decembrie, își împrumută numele arenei principale a Racing Club Curaçao, a ajuns pentru prima dată la Miami la 13 ani, iar 20 de ani mai târziu, se află în același loc, pregătind alături de Horia Tecău noul sezon. Are un titlu de Mare Șlem în palmares, la dublu mixt, ca și Horia, iar acum a ajuns să facă fotografii între două schimburi de mingi din timpul antrenamentului cu Kevin Spacey.
Horia Tecău a rezumat ziua de la Miami: „3 ore de tenis, 2 titluri de Mare Șlem, 2 Oscaruri pe același teren”
„Am simțit într-adevăr, după succesul la Washington, că am ajuns pe aceeași lungime de undă și că începem să înțelegem exact ce vrem să facem pe teren. Unerori durează mai mult până când pricepi exact care sunt strategiile de joc care îți vin cel mai la-ndemână. Acum știm ce vrem să facem pe teren și automat începem să ne concentrăm pe rezultatele de la Turneele de Mare Șlem„, a indicat Jean Julien Roger momentul decisiv al lui 2014, pentru atpworldtour.com.
„La 13 ani a trebuit să plec, pentru că nu mai avream cu cine să joc”
„Este greu să vii de pe o insulă mică. Este plăcut să copilărești în aceste condiții, faci mult sport, alergi mult de colo-colo, ai plaja aproape. Dar în același timp, oamenii sunt extrem de relaxați aici. Este altă mentalitate. Dar din punct de vedere al facilităților, a fost greu. Am avut noroc de antrenori pasionați, dar cel mai mult, a fost dorința mea. Iubeam tenisul. Cel mai greu a fost când a 13 ani a trebuit să plec de acasă, să fiu pe cont propriu, pentru că nu mai avream cu cine să joc. La 12 ani, eram campion la seniori„, a povestit Roger. Departe de casă, olandezul a prelungit orele de antrenament și pentru a uita de toate gândurile sau dorul de casă.
Tocmai de aceea, după retragere, parcursul natural pentru Jean Julien Roger ar fi să revină acasă. „îmi doresc să îi ajut pe acești copii, să creez o anumtă cultură a tenisului, care lipsește acasă. Aș putea ajuta la școală, să depistăm talentele. Trebuie să îmbunătățim condițiile și să le oferim oportunități„, a conchis Roger,
Pe terenul de tenis, 2014 a fost anul cu cele mai multe performanțe pentru Jean Julien Roger, câștigător la Roland Garros, la dublu mixt, alături de Anna-Lena Groenefeld, dar și cu opt tilturi alături de Horia Tecău – performanță depășită doar de frații Bryan, cu 10 succese. Cele mai mari emoții le-a avut însă în noiembrie, la nunta colegului de circuit Ross Hutchins, acolo unde a îndeplinit cu succes rolul de MC al evenimentului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER